Darius Lupșa

Vaccinare Covid în sistem Drive-Thru

Am văzut acest tweet în care arată cum funcționează sistemul de vaccinare Covid-19 Drive-Thru în Israel. Primul gând, bineînțeles, a fost dacă o să vedem așa ceva și în România. Cum o să gestioneze autoritățile noastre o astfel de campanie națională. Cât de bine o să se organizeze, cât o să țină cont de studiile făcute la nivel mondial și care e cea mai optimă cale de a vaccina toată populația (bineînțeles, care dorește și poftește).

Există pe site-ul guvernului procesul de vaccinare în România, dar e foarte generalizat și fără nici o estimare cât o să dureze fiecare etapă în parte. La etapa a3a, care cuprinde vaccinarea în masă a populației, este trecut faptul că se va folosi și varianta de vaccinare în sistem drive-thru. Mai departe, scrie-n carte. Nu se știe cum.

Continuând tot pe această idee, există lucrări științifice detaliate despre modul de abordare a acestuia și conține chiar și simulări legate de câte posturi de vaccinare e nevoie, care e timpul de așteptare, care e varianta optimă a modului cum să se desfășoare procesul. Acum să vedem ce o să fie la noi și cum toată lumea se va scuza că au fost luați prin surprindere și că nu erau pregătiți să facă față situației.

sursa

← BACK NEXT →