Spălați-vă ochelarii sub jet de apă la robinet
Posesor de 7 ani, dar a fost nevoie de un an de zile până să mă conving că o să avem o relație de lungă durată. Am luat totul foarte încet, ei nu îmi provocau dependență pentru a fi mereu împreună, eu îi puneam pe nas doar acasă și la cursuri. Nu ne expuneam împreună pe stradă.
Timpul a trecut, iar cu fiecare moment împreună se creia o legătură tot mai puternică, până ce am început să fim de nedespărțit. Uite așa au început căutările pentru a avea grijă de ei. După nșpe mii de chestii încercate, tot n-am fost mulțumit cât de bine îi puteam curăța. Rămânea mereu o peliculă cețoasă, urme, dungi, grăsime, iar asta mă scotea din sărite.
Soluția
Spală-i cu săpun lichid sub jet de apă la robinet. Atât. Clătește la final bine cu apă până simți la degete că nu mai există săpun, iar apoi sub un fir de apă foarte subțire, ține-i să curgă pe ei pentru a înlătura picăturile de apă rămasă. Foarte important să nu mai pui de acum mâna pe lentile sau să încerci să ștergi picăturile cu șervețel. Până la urmă ele se evaporă, dacă tot au rămas. Eventual, încearcă să le sufli. Tamponează doar rama pe exterior cu un șervețel.
Eu doar asta fac de 2-3 ori pe zi. N-am nevoie de nici un produs pentru întreținere. Chiar și după un timp îndelungat împreună, rămân la fel de frumoși ca-n prima zi când ne-am cunoscut. Cel mai important pentru mine, nu se zgârie. Zgâriatul adesea rămâne de la faptul că îi ștergi cu lavetă uscată și se freacă particulele de praf de lentilă.
Accidente am avut chiar puține. Cei din imaginea de mai jos, la doar o săptămână după ce mi-au luat banii de pe card, le-am dat o karată direct de pe nas de au făcut cunoștiință cu podeaua. Strămoșii lor, acum 6 ani, chiar după ce ne cunoșteam foarte bine, m-am așezat direct pe ei, în vestiar. A fost prima săptămână angajat într-o fabrică, tot în prima și accidentul, le-am dus dorul și am chiorit ochii la panoul de comandă și prin secție pentru că na, cum să îi port doar cu o lentilă, și aceea făcută țăndări.