Am mers cu trenul 300km pe timp de pandemie

Dacă m-ați căutat în ultimele două zile pe aici, și-ați găsit mătura-n ușă, asta e pentru că am luat pe nenea tren și-am mers cu el aproape 300km ca să ajung la Iași. Asta ieri, cu o zi înainte mi-a dat Dorin lumea peste cap cu postarea aceasta. Dar pe subiectul acesta ne auzim în altă zi, acum să vă povestesc cum e să mergi cu trenul pe timp de pandemie.

• Controlorul poartă mască, deși așa mai pe nas uneori, dar nu obligă pe nimeni din tren să o poarte.
• …și da, e multă lume care nu poartă mască. Fără a avea legătură cu vârsta sau educația.
• Lume puțină. Chiar foarte puțină. Vagonul în care mă aflam eu nu era mai mult de un 30% ocupat. Am mai mers pe traseul acesta de multe ori și nu vă puteți imagina ce frumos a fost acum. Fără bețivi, fără înghesuială, fără bagaje pe tot culoarul.
• Am purtat mască tot drumul și-am avut la mine un dezinfectat tip gel cu care m-am dat din când în când.
• Am ajuns la destinație 6 persoane și toate din categoria purtători de mască.
• Era foarte cald. Acum fie nu mergea aerul condiționat, fie l-au oprit pentru a nu circula aerul (contaminat) prin tot trenul. Era vagon nou, deci nu prea cred că era ceva defect.
• Majoritatea călătorilor fie sunt tineri, fie sunt pensionari, deci din aceia fără mașină.
• Din observațiile mele se dau bilete în așa fel încât, dacă este loc, să nu stea două persoane străine unul lângă celălalt. Asta pentru cei care merg singuri, erau cupluri care aveau loc unul lângă celălalt.
• Punctul de sus nu a mai fost la fel pe drumul de întoarcere. Era totul precum în zilele înainte de covid.

Și mai jos e o poză cu o tipă care-și ține piciorul pe geantă. Acum fie mintea mea nu poate să proceseze așa ceva și nu e nimic greșit, fie nu mai înțeleg eu normele de “cum am grijă de ce e al meu”.