Darius Lupșa

Învață să faci cât mai multe lucruri

Mă lovesc destul de des la lucru de chestia că tinerii nu vor să învețe aptitudini noi. Pe sectorul meu, cel de prelucrări mecanice, există oameni care urmează să se pensioneze. Aceștia cunosc foarte bine meseria lor, meserie care nu se învață așa de ușor din teorie. Trebuie să stai acolo cu el, să pui și tu mână, să înveți cum se face în realitate.

De exemplu, săptămâna trecută am avut de făcut două canale de pană la o piesă. Omul care lucra pe mașina de mortezat s-a pensionat în urmă cu un an de zile, iar în locul lui a rămas un alt băiat. Mașinile de mortezat pe care le avem sunt niște antichități de pe vremea lui Ceaușescu și au rămas exact la fel. Nu au suferit nici o reparație capitală sau îmbunătățire de zeci de ani. Ne folosim de ele doar pentru uz intern, având în vedere că nu ai siguranța că piesa o să iasă bine. Piesa de care v-am spus mai sus, e puțin mai complicată, are două canale distribuite la 120 de grade. Deci, nici o șansă să fii sigur că poți să o realizezi pe mortezele pe care le avem.

Într-un fel sau altul, până la urmă trebuie să finalizăm piesa respectivă. Există variante să mergi cu ea în colaborări, să chemi înapoi meseriașul care e pensionat să o facă el pentru ca lucrat 40 de ani pe mașina respectivă și îi cunoaște hibele. Dar până la urmă am zis că hai să încercăm să le facem pe mașinile CNC. Nu s-a mai încercat așa ceva până acum pe ele. Sunt mașini de frezat cu comandă numerică și sunt folosite doar pentru astfel de operații, nu mortezare.

Am primit multe întrebări din partea lor. Fie că de ce mă complic să caut soluții, fie de ce nu-i las să se descurce pe șefii mai mari. Doar să cheme ei pe cineva care se pricepe și să-și facă piesele, pe noi nu ne interesează. Noi nu știm, nu facem, nu suntem plătiți pentru asta.

Nu mi-a plăcut niciodată atitudinea asta. Poate da, de data asta nu ești apreciat suficient pentru că ai rezolvat o problemă. Poate nu te stimulează nimeni cu un premiu, sau dacă da, valorează prea puțin pentru cât efort ai depus. Dar după cum e și expresia “in the long run”, în viitor tot pe tine te ajută toate chestiile astea. Se adună aptitudini, lucruri pentru care oamenii din jurul tău te știu că ești bun, iar cu asta o să ai doar de câștigat. Pentru că în situații de criză, concedieri sau să-ți cauți un loc de muncă, tu o să fii cel care va avea ceva în plus față restul.

← BACK NEXT →