Cronica de inginerie – 07 August 2021
Încă din 2017, Shinzo Abe, prim-ministru Japoniei, a anunțat la târgul CeBIT din Hannover planurile Japoniei despre Societatea 5.0. În următorii 5 ani se vor cheltui peste 225 miliarde de dolari în dezvoltarea internetul lucrurilor (IoT), inteligență artificială și robotică. Această nouă societatea implică folosirea acestor 3 domenii (în cea mai mare parte) pentru a crea o viață cât mai ușoară pentru cetățeni. De la mașini și transport public autonom, roboți folosiți 24/7 ca și asistenți medicali, dezvoltare masivă a sistemului medical cu date biometrice despre pacienți și simulatoare virtuale pentru operații. Pe scurt, se dorește ca spațiul virtual să fie cât mai interconectat cu lumea reală. interestingengineering.com
Apple o să scoată un update la sistemele de operare prin care vor să prevină abuzurile sexuale asupra copiilor. Aceștia vor scana pozele, înainte de a fi urcate în iCloud, printr-un soft numit NeuralHash. Acest soft verifică doar semnăturile pozelor, nu vede poza reală, și o să o compare cu o bază de date de la “National Center for Missing and Exploited Children”. În cazul în care se găsesc asemănări, o persoană va verifica manual poza. Dacă într-adevăr e abuz sexual asupra minorilor, se va închide automat contul de iCloud și va fi anunțat acel centru de național pentru copii dispăruți și exploatați. apple.com | interestingengineering.com
Elon Musk a postat pe twitter poze cu nava lui spațială complet montată. Aceasta are o înălțime de aproximativ 145m și este cea mai înaltă rachetă din istoria zborurilor spațiale. twitter.com