Cărți: anul acesta am fost leneș

Am fost leneș pentru că am citit doar 3 cărți anul acesta, și acelea SF. Eu care la începutul anului mi-am propus să am citită cel puțin o carte pe lună. În 2018 mi-am pus provocare pe Goodreads 50 de cărți, iar la final am reușit să citesc doar 20. Din ce în ce mai prost am evoluat pe partea aceasta cu cititul.

Mă plâng acum de chestia asta pentru că am intrat ieri pe contul de Goodreads să pun The Art of Writing a lui Peter Yang la Want to Read și m-a prins rușinea când am văzut câte cărți am terminate. Și acum, după 9 luni trecute din acest an, nu-mi dau seama cum am putut să fiu așa leneș. Țin minte că la începutul anului eram foarte aprins pe seria Red Rising și toate cele trei cărți ale mele de anul acesta au fost citite in Ianuarie. Cu atât am rămas.

Deși mi-am găsit mereu cărți care să-mi placă și le-am pus la Want to Read, nu se aliniau niciodată planetele într-o așa manieră încât să fac ceva în acest sens. Am vreo 3 cărți începute, dar nimic finalizat. Mereu doar mi-am zis că nu citesc azi, nu prea am chef acum, las că de mâine încep. Mâine îmi vine pasiunea aceea de a citi fără oprire. Se pare că acel „mâine” nu a mai venit.

În schimb, partenera mea are 124 de cărți citite anul acesta. Și dacă încă vă întrebați de ce tot zic că îmi e rușine, ei uite, de’ asta îmi e. Pot să vin și cu argumentele că din acelea 124, 120 sunt doar romance. Că acelea sunt ușor de citit, nu-s nonfiction unde trebuie să-ți mai pui creierul la treabă. Dar, totuși, sunt mii de pagini citite.

Lasă un comentariu