Despre școală și pandemie cu o studentă la medicină

Am să profit de ocazia asta și o să mă prezint puțin. Sunt Alexandra, am 22 de ani și sunt studentă în anul 4 la UMF Iași, Medicină Generală. Anul acesta, cei de la conducerea facultății au decis că stilul hibrid este cel mai potrivit pentru noi. Asta înseamnă că o să combinăm școala online cu aceea on-site. Mai precis,

Biserica, moaștele și pandemia

Citind sfatul lui Cetin de a purta mască chiar și pe stradă, fără a mai aștepta după înțelepții care ne conduc să vină cu interdicțiile, am rămas fără cuvinte ce comunicat a dat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Constantin Sturzu. [poze preluate de la Cetin] Am citit și recitit acest comunicat de mai multe ori. Poate există ceva acolo

Hamak: parc de aventură și burger fără sos

După cum v-am zis aici, sunt la Iași de vineri. Sâmbătă am fost pentru prima dată la Hamak, o zonă de agrement din care am testat doar partea cu parcul de aventură și burgerii. Parcul de aventură E pentru prima dată când încerc așa ceva într-un mod organizat și în siguranță. La gabaritul meu și o copilărie la țară în

Am mers cu trenul 300km pe timp de pandemie

Dacă m-ați căutat în ultimele două zile pe aici, și-ați găsit mătura-n ușă, asta e pentru că am luat pe nenea tren și-am mers cu el aproape 300km ca să ajung la Iași. Asta ieri, cu o zi înainte mi-a dat Dorin lumea peste cap cu postarea aceasta. Dar pe subiectul acesta ne auzim în altă zi, acum să vă