Un sfat ingineresc când faci reparații cu sudură

Sfatul e simplu: lărgiți găurile înainte de a le suda cu cel puțin 2mm pe diametru. Vă zic asta din propria experiență. Am avut parte de greșeli făcute în prelucrări, atât de către mine când eram operator pe mașini, cât și acum de către oameni mei. Nici n-o să-ți dai seama că înainte a fost o greșeală și e sudată

De ce folosesc produse Apple

Pentru că primesc des întrebarea asta în cercul meu de prieteni, o să încerc aici să vă răspund de ce-am ales să-mi vând rinichii pentru produsele lor și ce înseamnă acest ecosistem. Înainte de asta, să ne întoarcem puțin în timp pentru a putea înțelege de unde a început totul pentru mine. Nu-mi amintesc exact care a fost momentul declanșator,

Am corector de postură

Bine, nu mi l-am cumpărat eu, l-am primit cadou de la partenera mea care-mi suportă toate păsăricile. Nu vă imaginați că a făcut asta pentru că s-a gândit la sănătatea mea. L-am primit pentru că, deși sunt mai înalt decât ea, am tendința să nu-mi țin spatele drept și îi e rușine cu mine. Zice lumea că-s bătrân și cocoșat,

Graba strică treaba

… și apoi e greu de reparat. Luni am făcut un program de găurit pe mașinile CNC. Ieri, Marți, mi-am dat două palme pentru cât de neatent am fost la desen. Asta pentru că, în grabă să termin tot ce aveam de făcut până la finalul programului, n-am mai ținut cont de poziția piesei pe mașină. Eu am luat desenul,

Hamak: parc de aventură și burger fără sos

După cum v-am zis aici, sunt la Iași de vineri. Sâmbătă am fost pentru prima dată la Hamak, o zonă de agrement din care am testat doar partea cu parcul de aventură și burgerii. Parcul de aventură E pentru prima dată când încerc așa ceva într-un mod organizat și în siguranță. La gabaritul meu și o copilărie la țară în

Micile detalii sunt cele care o să te scoată în evidență

De-a lungul anilor, în cercul meu de prieteni, mi-am făcut o ‘reputație’ că mă pricep la calculatoare sau orice ține de tehnologie. Și nu a fost niciodată intenționată, adică să-mi fac reclamă, sau să existe ceva care să mă lege de asta: o școală, un curs, un job, o ceva acolo. Totuși, mereu apelau la mine cu diverse probleme că